Mihai Munteanu - Biografie

Mihai Munteanu s-a născut pe 20 noiembrie 1930, în satul Slobozia, județul Botoșani, și s-a stins din viață pe 19 mai 2009.
absolvit școala primară din satul natal, continuându-și studiile la Școala Normală „Al. Vlahuță” din Șendriceni, Dorohoi, apoi la Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Și-a dedicat întreaga viață carierei didactice, fiind învățător, profesor de limba și literatura română, director de școală. A condus Cenaclul literar „Ion Istrati” din comuna Cordăreni.
A debutat cu versuri în revista „Tânărul scriitor” (1953), publicându-și ulterior poemele în diverse periodice: „Albina”;„Clopotul”;„Convorbiri literare”;„Iașul literar”;„Luceafărul”;„România literară” ș.a.
S-a stins din viață pe 19 mai 2009, în Cordăreni.

Prima carte de poezie al lui Mihai Munteanu – Cerul în aripi – a apărut în 1969, la Editura pentru Literatură din București. A mai publicat volumele de versuri: Izvoare albastre (Editura Litera, București, 1980); Centrifuga ideilor (Editura Quadrat, Botoșani, 1997); Apoteoze montane (Editura Axa, Botoșani, 1999); Tipare de vânt (Editura Quadrat, Botoșani, 2001); Rada Triumfului (Editura Axa, Botoșani, 2003); Poezii (antologie; Editura Quadrat, Botoșani, 2002); Balade (Editura Quadrat, Botoșani, 2007); Sonete (Editura Quadrat, Botoșani, 2009).

A scris și câteva cărți pentru copii: Lumea basmului (Editura Junimea, Iași, 1989); Jurnalul unui elev visător (Editura Quadrat, Botoșani, 1998); Pălăria de paie (Editura Quadrat, Botoșani, 2004).

Mihai Munteanu este autorul câtorva volume de proză (Manuscrisele de la Șendriceni, 2000; Clipe de viață, 2008) și memorialistică (Sub aura Poeziei, 2002; Lumina de la Șendriceni, 2004; Repere sentimentale: Cordăreni, Ibăneasa, Holm, 2006), toate apărute la Editura Quadrat din Botoșani.

Fie că practică versul liber, fie că repune în valoare formulele prozodice tradiționale, Mihai Munteanu rămâne fidel marilorteme ale poeziei dintotdeauna – trecerea, iubirea, arta, natura –, pe care le abordează uneori nostalgic-meditativ, alteori ludico-ironic. Uimitoare prin simplitatea trăirii, păstrând echilibrul între metaforizare și tranzitivitate, poezia sa are adesea caracter aforistic, formulând laconic, dar percutant adevăruri existențiale. Imaginile se nasc atât din raportarea la realitatea imediată, cât și din referirea la faptul de cultură, rezultând o poezie „nici ostentativă, nici ultimativă”, o poezie a contemplării cuminți.