Iertați-mă, iertați-mi anii uitați pe drumuri și serile
Care n-au putut cuprinde în suflet toate durerile.
N-am plâns pentru vapoarele care nu vor mai vedea mările,
N-am plâns pentru trenurile, cutii de chibrituri stricate,
Care nu se vor mai putea ridica cu prăpăstiile-n spate.
N-am strigat pentru stelele pe care le scutură vântul,
Nici pentru zburătorii care-i înghite pământul.
N-am îngenunchiat pentru strămoșii mei daci
Care urcau peste secole, ca niște vii sprijinite-n araci.
N-am știut că sunt oameni care nu mai pot să plece,
Că sunt locuri peste care lumina nu trece.
N-am știut vânturile risipite-n alte părți...
N-am știut că sunt tristeți necunoscute pe hărți.
Iertați-mă, iertați-mi îngenuncherile și plecările,
N-am știut că sunt păsări pe care nu le mai pot ține zările.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează