De-ai veni pe-aici odată, ai vedea că am o ţară
ca un fagure de miere strâns din flori de primăvară:
Ape line o sărută cu blândeţe de nespus;
munți cu creste de aramă-i ţin cunună spre Apus...
Lungi amurguri minunate pe-ale ei ţinuturi cad,
aurind livezi şi lanuri, codrii nepătrunşi de brad...
Vara, toată e-n covoare, şi-a covoarelor mândreţe,
peste văi şi peste lanuri e ţesută-n mii de feţe:
Grâu blagoslovit, în luna lui Cuptor, se face-n spic
auriu cum e fuiorul firelor de borangic!
In frumos cu floare-albastră, risipit peste muncele,
râde lung sub sfântul soare din ochi blânzi de peruzele...
Rapiţa, bătând-o vântul în amiezile de vară,
face valuri ca o gârlă grea şi galbenă de ceară...
Boi plăvani, cu ochii umezi, pe ogoare-şi poartă plugul,
și din brazdele mănoase se ridică, sfânt, belşugul;
În văzduhuri, pe deasupra roditoarelor câmpii,
pune vrajă totdeauna un sobor de ciocârlii;
Pe vâlcele aromite, pe la margini de izvoare,
pasc, în iarbă de mătasă, mii de turme de mioare;
Pe la umbră de zăvoaie, prin livezi, pe lângă stână,
păstorițe bălăioare torc din caiere de lână;
Rezemaţi de vreun mesteacăn sau lungiţi pe câte-o vale,
preturindeni ciobănaşii cântă doine din cavale...
Peste lunci cu floare multă ce-şi trimit în slăvi îmbătul,
zboară-n roiuri nesfârşite fluturi albi cum e omătul;
Pe sub zări ca de cicoare, cât în văz de ochi încape,
plopi în şir, când bate vântul, spun poveşti pe lângă ape...
La cosit, la plug, la sapă sau la seceriş de grâu,
vezi flăcăi cu spete late, cu mijlocul strâns la brâu;
Fete mari, cu şolduri pline şi cămaşa cum e spuma,
au pe buze totdeauna cântul sfânt şi voie bună!
Sărbătorile, de-a rândul, în biserici cântă-n cor
și-o blândeţe fără margini prinzi în ochii tuturor...
Astfel, de-ai veni pe aicea şi-ai voi apoi să pleci,
mi-ai pleca cu ţara-n suflet, ca să n-o mai uiţi în veci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează