Mă-ntreb, ce s-a putut schimba
în mine
și-n credința mea,
în care știu că n-am schimbat nimic,
nici chiar mândria mea de ucenic,
pe care și-azi mi-o mai găsesc
în cele câteva volume
în care n-am scris decât glume,
de teamă să nu-mbătrânesc!
Mă-ntreb și nu pot să-mi răspund
de ce-n credința mea m-afund
ca luna-n fundul unui lac,
când lacul nu-i decât minciuna
cu care ne-amăgește luna
și stelele, când se prefac
în licurici -
gângănii mici -
pe care noi
când încercăm, din lac, să-i prindem,
zadar nici mâinile ne-ntindem
că nu găsim în lac decât noroi!
Și totuși
s-a schimbat ceva
și-n mine,
și-n credința mea!
Dar ce anume s-a schimbat
n-a fost chiar schimb adevărat!
nu s-a putut schimba decât
minciuna unui vis urât,
căci, dacă lacul și cu luna
rămân, la fel, întotdeauna,
la fel, nu ne-am putut schimba
nici eu,
nici ea, - credința mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează