Înveşmântată ca o vestală
învăluită în speranţă
sunt tot acolo, unde m-ai lasat
aștept ca o statuie
să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte.
Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
aerul se tulbură, clipa lovită
aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura...
- Strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec.
Când eşti departe
rostește-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
cheamă-mă să te aud!
Și ai să vezi cum o petală
îți va mângâia umărul.
Deasupra sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
ducându-te lângă privighetori
Departe, în jurul pământului, între nelinişti
rostește-mă cu inima uneori!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează