Ieri!... cenuşa ce păstrează forma încă neschimbată,
din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorţii vânt;
ieri... poveste, cu eroii - oase putrede-n mormânt.
Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfinţit,
visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă şi pândeşte
țărmul unde amintirea cu dorinţa se-ntâlneşte.
Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate;
rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
cui de aninat speranţe, prunc ce nu poate grăi.
Mâine... mâine, cine ştie câţi din noi vom mai trăi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează