Lacomă sunt. Mă ceartă asceţii
că parcurg pe nerăsuflate
tabla de materii a vieţii
şi că râvnesc şi mi-e poftă de toate.
Mă ceartă că beau şi mănânc
bucurii, deznădejdi, laolaltă
cu smîntâna din ulciorul adânc
şi cu mămăliga cea caldă.
Mă ceartă că port un ac la cravată
şi-o garoafă în păr,
că mi-e vorba prea iute şi necumpătată
şi nu mai ştiu ce,-ntr-adevăr!
Că nu-mi împart dragostea chiar
după plan şi pe raţii;
că-am fragede mâini de olar
şi rezolv uneori ecuaţii.
Ei, da, ce să-i faci? Mi-e foame, mi-e sete.
Ca sunetul umblu prin lumea cea vie.
Nu cunosc mersul pe îndelete,
nici sărutul pe datorie.
Lacomă sunt. Şi sorb şi-nghit şi zbor
şi-s mândră că la reveru-mi subţire,
sclipind, mă decorează uneori
rozeta ta de aur, fericire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează