Dansurile nocturne - Sylvia Plath

Un surâs s-a prelins în iarbă.
Irecuperabil!
Şi dansurile tale nocturne
unde se vor pierde? În matematici poate?

Aceste pure salturi şi spirale de-a pururi vor străbate
prin noaptea lumii, nici eu nu voi rămâne

cu totul golită de frumuseţi, de darul
respirației tale uşoare, sau de mireasma ierbii

Atinsă de somnul tău, înflorire de crini.

Carnea lor nu suportă nici o atingere.

Calele, cute de gheaţă-ale eu-lui,
iar tigrul făcându-se fercheş

pete şi o risipă de calde petale.
Cometele trebuie să străbată atâta spaţiu

atâtea întinderi de frig şi uitare.

Şi gesturile tale se desprind pe rând
umane şi fierbinţi şi lumina lor purpurie
sângerând ca o rouă printre negrele amnezii ale cerului.
De ce mi s-au dat aceste lămpi, aceste planete
care pogoară asemenea unor binecuvântări,

asemenea fulgilor, în şase colţuri, albi
pe ochii mei, pe buze, pe păr
atingându-mă şi topindu-se.
Nicăieri.