Emigranta Hiperboree - Adrian Păunescu

Prin cinic, guvernamental acord,
La ora ploilor de pașapoarte,
Hiperboreea pleacă înspre nord,
În țara ce le adusese moarte.

De nici nu știe, vai de capul său,
Ca-i un butuc în drumul unui joagar,
Și pleacă fără de păreri de rău
În cel mai elegant și cinic lagăr.

O vor gaza cu dragoste-n curând,
C-un roșu fier o vor marca pe spate
Și pielea ei va atârna plângând
Pe rămurișul sârmelor ghimpate.

Hiperboreea, du-te unde vrei,
Pe veci pierdut-o, veșnic hăituit-o,
Un crucifix ai fost în ochii mei,
Dar eu numai tristețea ți-am iubit-o.

De actoria ta m-am săturat,
Încă din vremea actoriei mute,
Ești plină de durere și păcat,
Dar gardienii te așteaptă, du-te!

Ca un vaccin rămâi pe brațul meu,
Când sania te-mpinge blând pe pantă,
Să-ți apere ființa Dumnezeu,
Tu, prima mea iubită emigrantă.

Și când pământul se va scufunda
Și va sări din miezul ei scânteia,
Să știi c-ai fost, în sud, în țara mea,
Și nordul te-a strivit, hiperboreea.