O inimă de Evă, enigmă-n veci profundă!
Din foc divin şi amestec din tina cea imundă;
protee fără nume, ce logica dezminţi
deșartă sau prea rece, sau clocot de dorinţi.
Sub vraja frumuseţii, ori dulcea ta zâmbire,
ascunzi tu suferinţă, ruşine, sau iubire?
În clara ta privire, de visuri încîntată,
pot eu citi, femeie, de vei fi plâns vreodată?
Ah, ce perverşi ai ochii, surâsul nu-i timid
sub fardul ce sclipeşte s-ascunde mai nimic,
sub finele dantele ascunzi, făr-de mustrare,
defectele, şi-n taină, porniri spre desfrânare!
La tine totul este spoială sau mascat:
ținuta, vorba, faţa şi glasul afectat
căci tot ce nu-i minciună tu-nfrunţi cu viu răspăr:
minciuna pentru tine e unic adevăr!
Faţadă-i tot la tine şi prefăcătorie
și chiar a ta ştiinţă e doar cochetărie.
Spre a trona mai bine, voind să ne uimească,
și-ndeosebi să placă!
E vanitatea-ţi dragă!
Să placi pentru aceasta ţi-ai da viaţa-ntreagă,
ți-ai da averea, pruncii şi cinstea, de se cere,
și totul pentru-o biată (şi) ridicolă plăcere!
Cochetăria-ţi este virtutea cea suavă.
Ea în femei se naşte: în tine, doamnă gravă,
în tine ţărăncuţă, cu faţa-mbujorată,
în tine, curtezană, mereu neruşinată.
Femei! - e viaţa voastră şi singura mândrie;
voi sufletul vă-nchideţi într-o bijuterie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează