Legenda lăcrămioarei - Vasile Alecsandri

În rai nici o minune plăcută nu lipsea.

văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea,
căci albele potire în veci tot înflorite
socoteau din a lor sânuri arome nesfârșite.

Lumina era moale și-ndemnatoare șopții.
Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopții.
Prin arbori cântau păsări, prin aer zburau îngeri,
și nu gaseau răsunet în el a lumii plângeri;

Căci scris era pe ceruri, pe frunze și pe unde:
nici umbra de durere aice nu pătrunde.
Pe maluri verzi, frumoase, de rauri limpezite,
stau sufletele blânde, iubinde, fericite,

Gustând în liniștire cereasca veselie
ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie.
dulce-adăpost de pace, grădina-ncântătoare...
avea orice minune, dar îi lipsea o floare.

Și iată că sosește un oaspe de pe lume,
un suflet alb și tânăr pe-un nor de dulci parfume;
iar sufletele toate îi ies lui inainte,
primindu-l cu zâmbire, cu gingașe cuvinte,

Și-i zic: în raiul nostru bine-ai sosit, copile!
Curând plecași din viață! Nu plângi a tale zile?
Nu, căci am dat o clipă de viață trecătoare
pe alta mai ferice și-n veci nepieritoare.

Și nu ți-e dor acuma de lumea pământească?
Nu, căci mai mult îi place întinderea cerească.
Cum? Nu lași nici o jale pe urma ta duioasă?
Ah! Las o mamă scumpă, o mamă drăgăstoasă.

Și vecinic după dânsa voi plânge cu durere!
Zicând, copilul plânge, lipsit de mângâiere,
și lacrimile-i calde se schimbă-n lăcrimioare.
De-atunci nu mai e lipsă în rai de nici o floare.