Poem - Pablo Neruda

Moare câte puțin cine se transformă în sclavul
obișnuinței, urmând în fiecare zi aceleași traiectorii;
cine nu-și schimbă existența;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște.

Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru.
Moare câte puțin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb și punctele pe „i” în locul
unui vârtej de emoții, acele emoții care fac ochii să
strălucească, oftatul să surâdă,
și care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și
îndeplini un vis;
cine nu-și permite măcar o dată în viață să nu asculte sfaturile „responsabile”.

Moare cate puțin cine nu călătorește;
cine nu citește;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuși.

Moare câte puțin cine-și distruge dragostea;
cine nu se lasă ajutat.

Moare cate puțin cine-și petrece zilele plângându-și
de milă și detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs și cine
nu răspunde chiar dacă cunoaște răspunsul.

Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că
„a fi viu” cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim…

Dacă va fi să te înfierbânți, încălzește-te la soare.
Dacă va fi să înșeli, înșeală-ți stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ți teama.
Dacă va fi să simți foame, să-ți fie foame de iubire.
Dacă va fi să dorești să fii fericit, dorește-ți asta în fiecare zi…