Mi-am cheltuit iubirile orbeşte
Fără să-mi pese, ori să vreau să ştiu -
Prin zăpuşala drumului pustiu -
Că nu de bine lumea mă vorbeşte.
Dar dacă-n urmă-i soare pământiu
Şi dacă-n faţă bezna mă izbeşte,
Tot a iubire carnea mea cobeşte,
Cât pasul va mai fi să-mi fie viu.
E rânduit cumva mai dinainte
Să-şi poarte fiecare drumul său,
Ori căile-l găsesc pe cel cuminte,
Tot mi se pare sufletul un hău
În care plâng o droaie de cuvinte,
Fără s-aleagă binele de rău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează