Mă-nvârt, ca floarea-soarelui, pe câmp,
după făptura ta strălucitoare,
iar când apui în zarea călătoare
obrazul mi-l aplec către pământ.
Stau noaptea-ntreagă aplecat aşa
și numai când răsari tu dimineaţa,
descătușând din neguri fruntea grea
eu îmi ridic setos spre tine faţa.
Sorb razele pe care le trimiţi
pe câmpul plin de-o harnică speranţă,
și simt, treptat, cum nervii mei trudiţi
se umplu de-o frenetică substanţă.
Aceasta îmi străbate trupu-ntreg,
și-mi urcă prin arterele rebele,
până când, împlinit, rodesc şi leg
cu toate florile fiinţei mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează