cântăreț și om de treabă,
biată mintea mea zadarnic
de păcatul lui se-ntreabă...
Cantorul Cimpoi, bătrânul,
cu făptura lui vitează,
cum cânta de mult în strană
cântecul de Bobotează!...
De troparele-i măiestre
se-nchina adânc poporul
și se lumina icoana
lui Isus mântuitorul...
Povesteau pe-atunci nănașii
că-i mai sfântă cununia
dacă glasul lui mărește
pe prorocul Isaiia.
Și la orice zi de praznic
ïl poftea un colț de țară
câte cântece de lume
n-a cântat odinioară!...
Dar, vezi, vremea fără suflet
duce cântecul și gluma.
Azi e rău de satul nostru,
și-i de cantor rău acuma.
Cum l-a-mbătrânit necazul
de când i-a murit muierea,
Dumnezeu i-a luat glasul,
domnii i-au vândut averea.
Astăzi doarme unde poate,
n-are casă, n-are șură:
i le-a dus pe toate darea
și-un fecior la-nvățătură...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează