biserică cu porți neîncuiate,
tu neamurile gândurilor toate
cu drag le lași la pragul tău să vie.
Tot sufletul la poarta ta când bate,
drumeț slăbit, puterile-și învie,
își spovedește patimile ție,
și ele-adorm de tine alinate.
Păcate vin sub bolta-ți milostivă,
tu le asculți pe toate deopotrivă
și le oprești neghina și amarul.
Dar tu rămâi de-a pururea senină,
căci nu-i pribeag ce-n fața ta se-nchină
c-o lacrimă să nu-ți spele altarul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează