Powered By Blogger

21 sept. 2019

Înfrigurare - Lucian Blaga














Livada s-a încins în somn.
Din genele-i de stufuri
strîng lacrimi de văpaie:
licurici.

Pe coastă-n vreji de nouri
creşte luna.

Mîni tomnatice întinde noaptea mea spre tine
şi din spuma de lumin a licuricilor verzui
ţi-adun în inimă surîsul.
Gura ta e strugure-ngheţat.

Numai marginea subţire-a lunii
ar mai fi aşa de rece
- de-aş putea să i-o sărut -
ca buza ta.

Îmi eşti aproape.

Prin noapte simt o pâlpâire de pleoape.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează