Ploaia, buruiană deasă,
vrea pământ de cer să țeasă,
și pe vechi și-atâtea căi
ploaia șterge pașii tăi...
Pe unde-am iubit odată
crește buruiana beată,
părul tău se stinge-n ploi,
nu mai știm nici noi de noi,
Și ca ploaie, și ca vânt,
ne tot pierdem în pământ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează