Mi-a bătut un moș la poartă,
biet țăran cu țundra sură,
îl lătrau departe câinii
când să-mi vie-n bătătură.
Cu sfiala lui senină
mi-a trecut cucernic pragul,
ca un sol din altă lume
zâmbitor pășea moșneagul.
Câte nu ne povestirăm
stând alăturea la masă?...
sfânta mea copilărie
mi-a venit cu el în casă.
Rând pe rând îmi înviară
năzuințe frânte-n două,
de la satul de sub munte
până-n lumea asta nouă.
Murmura încet în barbă,
se trudea să mă-nțeleagă,
sta pe gânduri dus bătrânul
când i-am spus povestea-ntreagă.
Mi-a plecat cu ochii umezi
de amara-nvățătură:
„N-o mai spune nimănuia
biet moșneag cu țundra sură!..”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează