Când vin dureri încet de nicăierea
și steagul casei bate mohorât,
eu tuturora vă șoptesc atât:
pe draga mea n-o sperie durerea.
Ea a venit aicea de departe,
pustiuri a bătut cu pasu-i mic,
acum, pe ea n-o sperie nimic,
ea a trecut de frică și de moarte.
Și, ca să știți puterea firii ei,
cât este ea mai tare decât toate,
uitați-vă la cer cu ochii mei
și veţi vedea ceva ce nu se poate:
Acum, când ies cornițele la miei,
un fluture purtând pamântu-n spate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează