Inima mea de-o vreme o simt într-adevăr
că-n fiecare toamnă se coace ca un măr.În clipele grăbite din zile lungi de vară
o simt cum se-mplineşte-n tăcere ca o pară -
Inima mea cu pomii grădinii dimpreună
se-ntunecă spre toamnă şi-i dulce ca o prună,
Şi-n vărfuri foşnitoare prin frunza amăruie
o-mprejmuie lumina de sus ca pe-o gutuie.
Inima mea se sparge cu pocnet ca o nucă,
de-i toamna mai târzie şi umbra mai pe ducă,
Şi-aşteaptă ca un strugur pe viţă, nopţi întregi,
să te apleci aproape de ea şi s-o culegi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează