În alb curat de raze nins
și-n galben şters, şi-n verde stins
răsar din valul liniştit
de ape - abia tremurătoare.
De ape-ntinse-n care moare
albastrul cer nețărmurit
sub soare-n valul sclipitor
răsfrângerea cu floarea lor.
Cununa îndoit a tors
și când te uiți pe apa-ai crede
că pănă-n fundu-i se străvede
prin valuri, chipul lor întors!
Ei sorb, în ploaia de lumini,
cu însetate rădăcini,
sub valul cel tremurător
în care-albastrul palid moare,
Noroiul cel adânc din care -
hrănesc de mult zăpada lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează