Sălbatică grădina-i amar îmbălsămată,
de buruieni înalte ce cresc cotropitoare,
mireasma-i plămădită-n a soarelui dogoare
rămâne totuşi crudă, ş-adanc răcoritoare.
Din lamura de floare şi frunza, fură vântul
și sufletul mi-l umple, şi sângele mi-l bate,
și tâmpla-mi răcoreşte cu sărutări curate,
și părul mi-l resfiră cu mâini îmbălsămate.
Un glas de mii de greieri îmi cântă la picioare
și prin trifoi sălbatic, ş-amară păpădie,
fug verzi cu şopârle cu-alunecare vie,
și surii şerpi în ierburi cu apă se-mlădie.
În vânt se împreună, cu gustul cel de cimbru,
cu gustul cel de miere al florilor la soare,
miros de nalbă searbăd, şi tainic de cicoare,
miros de izmă verde, îmbătător şi tare.
Şi totdeodată dulce şi aspru muşețelul,
miroase ca pământul şi soarele.
Pelinul îmbălsămează iarba, amețitor ca vinul,
și negrele semințe de mac, işi torn veninul.
Simțirea mea, ca vântul, colindă prin grădină
ca şerpii pe pământul cel proaspăt se mlădie,
ca florile, în steblă mi-o strâng, şi cu beție
ca greierii taină mie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează