Şi ce-ar fi poezia? - Cezar Bolliac

Te privesc, și urcă
de dragoste aprinsă,
până la buzele mele inima.
P. Sutzos

I.
Și ce-ar fi poezia
când  n-ar fi frumusețea?
Ce-ar fi ș-un muritor
când n-ar simți amor;
ce-ar fi și veselia
când n-ar fi tinerețea;
ce-ar fi niște comori
la cei din închisori;
ce-ar fi mărețul soare
la cel ce vederi n-are
sau geme-n chinuiri;
ce-ar fi o moștenire,
ce-ar fi o fericire,
ce-ar fi a ta iubire
la cel fără simțiri.

II.
Albastra ta privire
e-atât d-atingătoare,
ca și un cer senin
ce scoate un suspin
din cel ce-n absorbire,
își uită ce îl doare.
Spre cei ce-i aruncă
dulcea cătare-a ta, -
abstracție-n simțire, -
își pierd a lor gândire;
în tine toți trăiesc.
Răcoarea cea de sine
ce-n preajmă-ți simți că vine,
æst vânt ce tragi în tine,
e suflet omenesc.