La România - Cezar Bolliac

I.
Deşteaptă-ţi, Românie, orgoliul străbun,
că iată sună ora, şi geniul cel bun
să îmbie început-a pe tot pământul tău.
Danubu-şi rupe vălu şi jugul său cel greu:
în Euxin răsuflă ca un imens izvor,
cu patru braţe luptă s-ajungă la Bosfor.
Şi pe Carpaţi s-ardică bătrânul Uriaş
ce doarme, de sunt secoli, pe vechiul său lăcaş.
E geniul Daciei, e zeul tutelar
ce, din ruine-afunde, al Daciei hotar
se scoală să măsoare „c-un milion de paşi”;
să vază de curg fluvii p-antideluvi făgaşi,
eterne santinele, meniţi a ocoli
titanii munţi Bastarnici, Marţ unde se ivi
pentru întâia oară. Acvila, tresărind,
vede pe Soare-Mithra că-i cată surăzând...

II.
Opreşte, Soare-Mithra! Aci fu templu tău
cel mare şi teribil, şi Cocheonul greu,
și zarabii-tereii, şi dacii pileaţi,
discipolii lui Zamolx, pioşii săi juraţi!...

Priveşte aste feţe pârlite de dureri,
acoperind cu trenţe slăbite mădulări,
ieșind de prin bordeie afunde în pământ
ca fiarele sălbateci! Rosteşte un cuvânt;
numește-le străbunii: pe Decebal, Traian,
Ion Aţan, Burilă, Corvin, Mihai, Ştefan;
zi vorba: Libertate! Cătând în faţa lor,
și vei vedea îndată pe Marele Popor!
Vei recunoaşte, Soare, daca românii vin
din fiicele lui Zamolx şi fiii lui Cuirin;
de e poporu-acela ce pe Danub jura,
pornind la bătălie: „De nu va triumfa,
să nu-şi mai vază ţara!” Vezi de poţi semui
aste măreţe feţe, ce răul chinui,
cu-ăi de bătu pe Ciru, Darie, Lisimac,
pe Filip ş-Alexandru; priveşte-i de se trag
din Dromihet şi Sarmis, din Decebal cel brav,
teribil Romii, care, decât a cădea sclav,
bău cu cupa plină veninul pregătit.
O! Nu, nu zice, Soare, că dacii au pierit!...
Mai lungă veselie nu s-a sărbat în veci
ca la concuista dacă: „O sută douăzeci
și trei de zile Roma, în jocuri, sărbători,
zecimi de mii da morţii, aleşi gladiatori,
și fiare diferite la unsprezece mii.”
Atât erau de groaznici ai lui Zamolxe fii!
Ei se-nfrăţiră numai cu-ai lumii stăpâni,
și dacii şi romanii născură pe români.

III.
Nepieritoare gintă ce şi-a apropiat
ce-avu mai mare-n sine Poporul Împărat
și dacul cel teribil care „nu se temea
d-alt decât numai cerul pe el de va cădea”.
Neam care niciodată nu lăsa un moment
făr-a lupta să fie liber, independent.
Bătu atâtea ginte, ce a le număra
s-ar osteni şi mintea a mai le recita.
Ori când şi ori cu cine românul se bătu,
pe când era el liber, ruşinea nu avu.
D-ajunse, prin sistemul unei uşori robii,
să-şi uite existenţa, tradiţiile vii
ce cresc în generaţii prin multe recitări
și ne transmit torente a bunilor puteri,
făcând eroi părinţii, străbunii uriaşi,
care, plantaţi pe ceruri, privesc ai noştri paşi
și ţin în veci poporul, împins d-al său trecut,
să frunte viitorul; d-ajunse ast popor
prin lunga jefuire, prin lipsă, chinuiri,
vicleana dezarmare ş-atâtea înjosiri
făcute chiar d-aceia ce-odată-l invita;
d-ajunse-n astă stare, Soare, nu te mira:
adesea, un nor numai în faţă-ţi s-a ivit
și toat-a ta splendoare se pare c-a pierit.
Ş-au fost şi timpi d-aceia, când iarna greu grinţa,
în care-uitase lumea chiar existenţa ta.
Tu însă eşti acelaşi, şi achilonii trec,
azurul te arată şi vieţile se-ntrec,
din planta submarină şi până la erou,
să vie să admire splendoarea ta din nou.

IV.
Fatală fuse ziua în care pronunţă
Mihai acest servagiu şi-n el îşi îngropă
și neamul şi pământul, şi-ntinse negrul văl
pe toată România! D-atunci acest Babei
de ginţile barbare şi umilinţa grea,
și nepăsarea crudă şi ciocoimea rea.

V.
Ca floare neumbrită sub cerul arzător,
femeie nencălzită de tânărul amor,
copii pe care muma deloc n-a mângâiat,
așa poporul care trecutul şi-a uitat
se uită împrejuru-i şi vede tot străin,
își pierde conştiinţa şi se îndură-n chin;
că-n lipsă de iubire şi-n veci în traiul rău,
omul devine fiară, uitând şi Dumnezeu,
și ţară, şi familii, uitând şi chiar pe el.
Uitarea-i neştiinţă; neştiind nu poţi iubi,
și neiubind nu aperi; nu te-aperi, nu vei fi.

VI.
De la Mihai încoace în darn ai luminat
mărețe Soare, Ţara! În darn ai revărsat
a ta căldură dulce p-ast roditor pământ!
Se văietau părinţii, clipeau câte-un moment,
și demonul urgiei cerul de tot bloca
și răul, în largi unde, pe patrie vărsa.
Manaful fără frică se năpustea turbat,
Neamţul, vrăjmaşul Romei, de foame leşinat,
Grec, ţaru anticristul rupea, nepedepsiţi,
și Ţară ş-individe, de libertăţi lipsiţi.
Pe -sclav în jefuire lesne îl poţi mâna.
Să prade şi s-omoare, dar îns-a apăra
onoarea lui şi ţara, un sclav nu va putea;
și sclav era românul cînd altu îl bătea.dar
bunul fugea din ţară; şi fiii ei, rebeli,
îi speculau onoarea la peţitori vicleni.
Sunt timpi când nu mai poate nici chiar Mihai cel Brav!
Căci Patrie nu este unde poporu-i sclav!
Dar vine o idee ce popolii adopt,
un Lazăr şi un Tudor, un patruzeci şi opt
lucește ca un fulger în neamul adormit,
deșteaptă letargia, şi iată-l mântuit.
Idolul ce pierise, Patria, e pe cer;
și cultul ei, în inimi, printr-un divin mister,
revarsă în torente credinţă şi amor,
din ceptici vin fanatici; pentru ea se omor.
Zambila deodată o vezi a învoita
când raza ta cea dulce spre dânsa va căta.

VII.
O, cât eşti de frumoasă şi jună, Ţara mea!
Brunetă părăsită ce răul chinuia!
O, ranele de fiare îţi sunt de tot adânci:
te-au chinuit cumpliţii pe cât ai fost pe brânci!
Dar Francia, Englitera, Sardinia s-au prins
să-ţi dea răpită stemă. Un fulger din Paris
a spart a tale temniţi. Acum, că te-au găsit,
te recunosc de soră, uitând ce-ai suferit.
Te scoală în picioare, vorbeşte-n glasul tău,
vorbește fără teamă c-ascultă Dumnezeu!
Aţintă-i şi-i îngheaţă daca-ţi mai vin lingăi,
mârșavi fără onoare, ceva plătiţi călăi
și-or vrea să-ţi ceară mâna pe care au trădat.
Fiica Romii ori ia popol, ori va sânge de-mpărat.
Zestrea ei acum e mare, stema i s-a legiuit,
Fiii ei acum sunt liberi, braţele s-au înmulţit.

VIII.
Puneţi şapte zăcătoare de Cotnar şi Drăgăşani
și întindeţi masă lungă pe pîrîul din Focşani!
Puneţi Acvila şi Uru lângă lancea lui Cuirin,
Marţ şi Ceres ne protege! Umpleţi cupele ou vin!
Fie una România-şi tot fiul ei român!!!
Prinţi latini! Regina jună va un soţ, nu un stăpân.

Paris, 15 avrilie 1856

(Tablou de Constantin Daniel Rosenthal, România Revoluționară)