Proptit în şold, pe cingătoare,
Ducea snopi de ochi galbeni, cu gene de lapte,
Şi garoafe de noapte.
în sânul ei ca mura
îşi pironeau căutătura
Domnii zvelţi din jurul mesii,
„- Cine mai ia florile miresii?”
Fă, Tinco, fă! papucii de mătase,
Mărgelele, cerceii nu ţi i-a dat Năstase
Şi-n fiecare deşti câte-un inel
Nu ţi l-a strâns cu mâinile lui, el.
Cine ţi-a frământat carnea de abanos
Şi ţi-a băut oftatul mincinos?
Cui i-ai dat, fă, să ţi-o cunoască
Făptura ta împărătească?
Cine ţi-a dezlegat părul cu miros de tutun?
Cine ţi-a scos cămaşa, ciorapul?
Cine ţi-a îngropat capul
Nebun,
în braţele lui noduroase, păroase,
Şi te-a-nfrigurat fierbinte până-n oase?
Tu n-ai voit să spui
Nimănui
Unde înnoptai,
Curvă dulce, cu mărgăritărel de mai!
Vezi, Năstase osânditul
Nu te-a pătruns decât o dată;
Şi atuncea toată,
Cu tot cuţitul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează