În trandafirul desfrunzit
o roză palid a-nflorit:
e cea din urmă și e, poate,
cea mai suavă dintre toate.
O simți că n-are să rămâie
pe ramuri prinsă zile-ntregi.
Octombre-i rece și-o mângâie
Cu raze stinse și pribegi.
S-ar scutura la cea mai mică
din adierile de vânt;
când o privesc parcă mi-e frică
Să-și ningă floarea pe pământ.
Melancolia bietei roze
adesea inima-mi sfâșie;
copilă, n-o privi! Sărmana
e chiar iubirea mea târzie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează