Când soarele stropeşte cu jaru-i alb Balcicul
și marea argintie şi coasta de argint,
migdalii dorm pe dealuri şi pe nisip caicul
și sculptural adoarme cetatea ce-o alint.
Dar marea când îşi trage pe faţă valul serii
țesut în borangicuri albastre-vişinii
cum bibic la fântână văzui pe drumul verii
cadâne adumbrindu-şi privirile pustii.
Atunci însomnorata trezindu-se ridică
un umăr alb de stâncă pe ape tremurat
de-acum pânza fie pe barcă rândunică
și valul să-mi arate obrazul tău curat.
Iubire, pentru care va creşte minunată
cetatea ce-o zărisem, copil, în Halima.
Priveşte cum se-oglindă, de val cutremurată,
din plajă cu murmure la muntele cu stea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează