Ţesea cuminte ca întotdeauna
Maria borangicul la război,
și cum prin seară cădeau umbre moi,
i s-a părut întâi că intră luna,
atât de alb venea. Dar nici o rază
nu calcă mai ușor pe tălpi de vis.
Şi s-a mirat ea: cine a deschis
larg poarta? Când s-a ridicat să vază,
i-a nălucit acum că porumbelul
ei alb bătea din aripi lângă ea.
Și cum, sfioasă, fata-l mângâia,
Arhanghelul dezvăluindu-și felul,
nu s-a temut, nu s-a ferit de dânsul.
Cu îngerii se sfătuia de mult -
s-a bucurat spunându-i: Te ascult.
Arhanghelul tăcu, închis într-ânsul.
Atunci s-a speriat, căci nici un sunet
nu-i pogora în suflet solul sfânt.
Dar a picat ca moartă la pământ
când îngerul cu trăsnet și cu tunet
a fulgerat, neașteptat, Bunavestire...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează