cum lupii, urșii, leii și alte câteva,
care cred despre sine că prețuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
asta e o-ntâmplare:
și eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n țări civilizate
este egalitate.
Toate iau o schimbare și lumea se cioplește,
numai pe noi mândria nu ne mai părăsește.
Cât pentru mine unul, fieștecine știe
c-o am de bucurie
când toată lighioana, măcar și cea mai proastă,
câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.“
Așa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Cățelu Samurache, ce ședea la o parte
ca simplu privitor,
auzind vorba lor,
și că nu au mândrie, nici capriții deșarte,
s-propie îndată
să-și arate iubirea ce are pentru ei:
„Gândirea voastră - zise - îmi pare minunată.
Și sentimentul vostru îl cinstesc, frații mei.“
- „Noi, frații tăi? Răspunse Samson, plin de mânie.
Noi, frații tăi, potaie!
O să-ți dăm o bătaie
care s-o pomenești.
Cunoști tu cine suntem, și ți se cade ție,
lichea nerușinată, asfel să ne vorbești?“
- „Dar ziceați...“ - „Și ce-ți pasă ție? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
că nu iubesc mândria și că uresc pe lei,
că voi egalitate, dar nu pentru căței.”
Acestea între noi adesea o vedem,
și numai cu cei mari egalitate vrem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează