Venea la şcoală de dimineaţă
cu demâncarea la el.
Hainele le ţinea îngropate la loc, unde muncea.
Că era lup de muncă. Şi ajungea la şcoală,
făcea ce făcea cu copiii şi când le da drumul,
încăleca pe cal şi-o lua peste câmp, la locurile lui acolo.
Se schimba acolo la loc şi muncea până-n întuneric.
Se dezbrăca şi le-ngropa iar, şi pleca acasă,
acolo la Pârva-n Secuieşti, avea casă cu etaj.
Şi dimineaţa, se-mbrăca, lua mâncarea şi pleca la
școală călare. Şi de-acolo, la loc. Om harnic.
Lup de muncă, spunea Moşu, care-i fusese elev.
Învăţa copiii foarte bine. ÎI chema Bulzescu Matei.
A murit, tânăr, săracu! Avea un băiat Ion, se făcuse
cântăreț la biserică şi-a murit de tifos,
până în războiul dintâi.
Au mai rămas două fete, Ioana şi cu Nicoliţa
(căsătorită cu Mitrică al lui Nete).
II.
Copiii erau de toate felurile. Unii mai mari, alţii mai mici
și cum învăţau? Aduceau un car cu nisip, îl nivelau
stau toţi grămadă pe lângă el. Şi aşa-nvăţau literele.
Ştergeau şi iar îl întindeau.
- Ia zii, mă, A - făcea învăţătorul.
- Zii şi tu, răspunde elevul.
- Păi, io zisei.
- Păi, mai zii o dată.
Bată-te Dumnezeu să te bată! şi pleca de lângă el.
Pe unii îi „gâdila”la palmă cu o linie;
- Monitor, dă-i atâtea cu dunga şi atâtea cu latul.
Şi alea cu dunga dureau mai rău.
Şi unul zice - cine-o fi fost ăla?
- „Lasă-mă, domnule
învăţător, nu mai da cu dunga, că-ţi dau un leu,
mi-l dete tata să iau condeie.”
III.
Mai era un învăţător, care-l suplinea pe Matei,
unul din Prejoi. îşi amintea Ilie Chelcea de el:
„Venea învăţătorul cu mămăliga la şold”.
legată într-o batistă, avea şi el acolo
vreo ceapă!
Şcoala era pe locul lui Gheorghe Banta şi la ea zidiseră
Ilie şi Ion Ţuruc, doi fraţi, meşteri zidari, veniţi din Negoieşti.
Ion Ţuruc e străbunicul meu.
Iar Ilie a fost tatăl a trei fete:
Liţa, Lia (muma alei lu Trică-a lui Gogu) şi Anica
(muma lui Ilie-al Anicăi).
Ăştia din Negoieşti erau săraci, pe moşie boierească, grecească,
stăteau acolo în Gura Vocnii, o vâlcea, când cobori în Amaradia.
Acolo era şi-o bisericuţă, mititică, aşa cam cât o cameră,
și-o fântână cu trei izvoare, o cişmea.
IV.
Dar Matei învăţătorul, parcă-l văd
descălecând, lăsând calul să pască împiedicat
și el dezgropându-şi de la capul locului
hainele rele şi sapa,
schimbăndu-se cu hainele rele şi-ncepând munca,
după ce-i învăţase pe ăia azbuchea, pe nisip.
Aşa se-nvăţa mai-nainte
și intelectualului nu-i era ruşine
să vină cu mămăliga la şold.
Nu se rupsese bine de pământ,
totul în el îşi punea speranţa
și-o îngropa, cum îşi îngropa hainele,
ca în lada de zestre,
la păstrat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează