Despre morţi numai de bine, despre cei înviaţi
cu atât mai mult, dar eu nu pot să nu mă întreb
ce mai e Lazăr, cel de după Învierea lui Lazăr
căruia i s-a pierdut urma de parcă
nu ar fi existat niciodată şi ce mai sunt eu
după ce m-ai scos din liniştea mea soră cu moartea.
Pentru câtă vreme, pentru cine şi pentru ce
m-ai înviat. Pe pământul acesta nu se află nimic
pe care să mă pot sprijini cu adevărat,
în cer nu se zăreşte nimic. După ce
s-a dat lespedea la o parte şi m-ai strigat
până când am ieşit din groapa mea cenuşie,
deși îmi erau legate mâinile şi picioarele,
ca să nu mi se piardă cu totul urma
pe drumul pe care l-am străbătut odată
până la capăt, cu puterea ta nemărginită
asupra mea, pe mine morţii mele redă-mă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează