Nu mă cunosc decât atunci când plâng
ștergându-mi lacrimile pe furiş
și încercând cu greu să te ascult
de parcă-mi şade inima pieziş
de teamă că mă-ndepărtez prea mult.
Suntem ca malurile unui râu
pe care apa veşnic le desparte
și le uneşte strâns fără să vrea,
copiii dau cu pietre din fiecare parte
și pietrele alunecă în ea.
Când va seca izvorul va fi un prund întins
cu păsări ce se scaldă în nisip
și se izbesc în lespezile calde,
ne vom schimba la suflet şi la chip
și ne vom depărta ca să se scalde.
Din tot ce-a fost au să rămână plopii
pe marginile drumului pustiu
cu frunza care tremură-aşteptând,
fără să ştie că e prea târziu,
fără să ştie ce şi până când.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează