cu vâslele rupte și ochiul treaz aplecat
alături de tine, femeia care pășești
așa cum faci dragoste.
Sunt ultimele zile de iarnă
a ne uda mâinile, iar hornurile
fumează mai mult decât este nevoie
în această perioadă blândă,
Dar lasă să se irosească
economia, sobrietatea,
să se termine rezervele
ale orașului și ale țării.
Iar dacă cerul întunecând-se
apoi luminând-se cu un soare mai puternic,
ne vom regăsi acolo unde
viața și moartea poposesc,
Străpungând la amiază metalul
deja albastru,
fără crâmpeie, iar deasupra
calme, păsările merg, nu zboară.
Traducere de Dănuț Cepoi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează