Sunt eu fiinţa din oglindă
sau doar o formă umplută cu fapte
ca o păpuşă de câlţi? Doamne,
cât mi-am dorit
să cresc mai repede,
să mă condamne
timpul real,
să ies din poveste,
dinții de lapte,
să mi se lepede,
să mă cuprindă
fără de veste
și să mă ducă
marele val.
Şi toate s-au întâmplat cum am cerut
de demult.
O ironie zeească
a decis ca toate
visele să mi se împlinească:
sunt un adult.
Înot în mulţimi,
mă-nec în realitate;
pașii mei nu mai sunt anonimi,
nu mai ştiu să meargă pe mare;
deși se zbat,
brațele mele nu mai pot să zboare.
Nu mă mai recunosc.
M-am uitat.
Aş vrea să revin.
Dar spre cine'?
Toţi mă dor.
Şi mi-e îngrozitor de dor
de mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează