pe tăiș de lamă, se călătorește.
Ești ochilor șovăitoare licărire,
pasului - gheață despicându-se subțire;
să nu te atingă, deci, cine mai aprig te iubește.
Dacă ajungi în sufletele roase
de întristare și le limpezești, zorii tăi
sunt dulci și tulburi ca-n streșini cuiburile joase.
Dar cu nimic nu poate fi plătit plânsul copilului
căruia-i scapă balonul printre case.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează