Mâhnit stă vestejitul crâng
și chinuit de vânt suspină;
sub streșini presure se restrâng
și ciripesc încet - se-nchină...
Doi corbi din aripe grăbesc
și vin să mâie-n sat pe noapte,
iar cântecele lor trezesc
singurătățile-nghețate.
Un brad se scutură, și curg
iernatecele-i flori, puzderii -
coboară gându-mi în amurg,
s-afundă-n lumile durerii...
Așa era când ea s-a dus!
același vânt și frig afară -
și soarele-i tot la apus,
numai durerea-i mai amară...
Și, dus pe urma unui gând,
un glas iubit parcă mă cheamă -
și parcă văd cum fluturând
se pierde-n zare o năframă...
Și nu știu cum - parcă mă sting,
înmărmuresc în loc, departe...
iar în târziu simțesc că plâng:
au unde ești? În care parte?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează