Prin apele durerei sufletul ți-l porți
și plângi ca un copil, dorind să ieși la vad:
înduioșare ceri și milă de la morți
și uiți că-s adâncimi ce vecinic nu mai scad...
Văzând c-o lacrimă n-ai smuls de nicăieri,
de propriul tău plâns te îndoiești... și prinzi
în tain-a te jeli de vechile dureri
și negrei morți, cu vremea, sufletul ți-l vinzi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează