E pace, da! Ci nu știu
cât va luci-n fereastră,
de-aceea-s trist, când, Doamne,
mă uit la spada noastră;
Când văd crescând pe dânsa
rugina, mușchiul verde,
osânza trădătoare
cea care ne va pierde!
În dreptul nume-al Țării
mă mut din asta bahnă,
dar și în El e numai
pustiu și frig, și mahnă.
Unde să fugi când, Doamne,
chiar numele Tău mare
e strâmt pentru atâta
durere și-ntristare?
E pace, da! Ci nu știu
de e și pacea noastră
când numai nenorocul
ne bate in fereastră!
Preasfințitului
Casian Gălâțeanu
îmi întind brațele
spre tine, Doamne,
și mă ating
de fața Patriei mele.
Doamne care mă-nveți
numai lucruri frumoase
și zici: „nu mânia
dobitocul din om
că va trebui să te lupți
cu doi deodată.
Preacucernicului părinte
Constantin Galeriu
părinte,
Eu nu știu dacă viața
m-a îndrăgit.
Și nu știu dacă moartea
mă urăște.
Dar caldă
asta o știu
va trebui să fie crucea
pe care ochii voi inchide.
Caldă, Părinte, de sângele meu.
Binecuvântează-mă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează