atâta timp cât se vede.
Nici un neam nevoiaş,
cât are un cântec, un grai.
Să ai un lăcaş propriu,
un grai al tău, din adânc,
o memorie proprie -
iată ce este Patria.
Hei! Ce cauţi acolo sus?!
Bocancul spaimei cerul a spart.
Pământ bun, negru,
alunecă dus de şuvoaie.
Mulţumeşte mamei!
Câtă vreme rămân
mamele jos pe pământ,
nici o ţară nu este săracă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează