Pe cer, în noaptea ceia, ardea un colb de stele
deasupra omenirii cu păcătoase gloate,
cu Regi, pe fruntea căror sclipeau Coroane grele,
cu-mpărății supuse pe veci pieirii toate...
Și-atunci, în noaptea ceia senină și adâncă,
zăriră Magii lumii, pe cer, o mare stea, -
o stea strãluminată, nemai văzută încă,
și-au fost purces, cu daruri, călăuziți de ea!...
Căci, - cititori în stele fiind în noaptea humii, -
Trei Magi știau că vine, cu strălucire foarte,
Iisus-Mântuitorul sau Împăratul lumii,
cel care-avea să calce cu moartea peste moarte?...
Ei au știut că-n lume Cel care-avea să vină,
va 'ntuneca, prin Mila-I, toți regii și-mpărații:
la slabi, va da toege, la orbi va da lumină,
va sătura flămânzii, va adăpa 'nsetații!...
Și L'au aflat pe-Acela a cărui sfântă milă,
ca soarele venit-a pe oameni să-i mângâe, -
și Magii 'ngenunchiară pe umedă argilă,
și daruri i-au dat: aur, și smirnă, și tămâie!…
Atunci, berbecii, boii, vițeii și asinii,
cu-al răsuflării abur, au încălzit pe-Acel
a cărui sfântă frunte urma s'o 'ncingă spinii,
și-n cue mari, pe Cruce, să-L bată I s r a e l!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează