Am fost pe drumuri multe, departe-am fost - mai ştii?
Veneau pe Olt puhoaie de ape tulburi.
Casa din munţi plutea la vale. Şi parcă doi copii
trecând pe apă au fost prinşi cu plasa.
Şi crucea lor de salcie subţire
a înfrunzit şi a crescut înaltă,
că viaţa iar adesea începe să respire
prin frunze şi prin ramuri laolaltă.
Pe-atunci de toamnă-mi amintesc, de nori,
de bruma rece şi de spectrul iernii,
de presimţirea stolului de ciori
căzut cu plânset ritmic de vecernii,
prin târguri invadate de mizerii,
prin sate scufundate în noroi;
păreri de rău la destrămarea verii
și doruri vagi de-ntoarceri înapoi
pe-atunci au fost. Sunt doar în amintiri -
eram copii - se desfrunziră anii...
nimic nu moare, lujerii subţiri,
bogații tei, mestecenii, platanii,
ca soarele-n amurguri ard în zare
mai darnici, mai aprinşi, mai luminaţi -
beție de arome târzii şi de culoare
pe crestele bătrînilor Carpaţi.
(Poezie din volumul „Dincolo de iarnă",1957)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează