Mi-e groază de bocetul mării,
spre codri pribeagul mă 'ndrept.
Din frunzele moarte un foșnet...
nu-i vestea pe care o aștept?
Prin umbrele tremurătoare
cântări de îndemn și de dor...
o! Suflete stîns fără vreme,
tu nu mai pricepi rostul lor!
De codru mi-i silă. M’aș duce,
m-aș duce în zări de tăcere...
în cale-mi răsare de-a pururi
aceeași și-aceeași durere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează