Taci, nu striga, Revolta mea. Pe liră
nu vreau stidenţa gemetelor tale.
Îţi strânge-n frâu nemărginita jale,
răbdând arsura ei ca o martiră.
Din orice frământări te zguduiră,
să-ţi împleteşti covoare de petale
și să le-aşterni pe-ntunecata cale
pe care Parcele ţi-o hărăziră.
Precum David din ropot de suspine
și-a făurit cântările senine,
tu fă din plânsul tău literatură...
Tu pune peste rana ta adâncă
olimpica sonetului măsură, -
și de mai poţi zâmbi... zâmbeşte încă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează