Powered By Blogger

30 dec. 2019

Stropi de nectar - Johann Wolfgang von Goethe

Când Minerva, ca s-arate
prețuirea pentru-alesu-i
Prometeu, din cer i-aduse
de nectar o cupă plină,
spre a-și ferici pe oameni
și spre-a le sădi în suflet
simțul artelor frumoase;
sprintenă-și zori ea pasul,
nu cumva să prindă veste.

Jupiter; și cupa de-aur
șovăi și pe pământul
verde câțiva stropi picară...
iute-albinele-i luară
urma, și sorbiră harnic;

Fluturul se află în treabă
ca și el un strop să fure;
chiar năsâlnicul păianjen
lunecă și supse strașnic.
Norocoase-au fost acestea
și-alte gingașe gângănii,
căci împart cu muritorii
astăzi deopotrivă cea mai
mândră desfătare - arta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează