Aș pune cruce sărăciei mele
de-aș fi un pictor meșter de icoane,
să zugrăvesc tablouri după toane,
ïmpodobind biserici și castele.
Potop de daruri, aur și coroane,
de-aș ști clavir, vioară ca, prin ele,
să desfătez boierii-n cafenele
ori să culeg aplauze-n saloane.
Nu-mi va zâmbi norocul niciodată:
pe lume tu mi-ești singurul tezaur,
tu, artă fără pâine, poezie!
Și, ah! când alți petrec și se desfată,
când vinul spumegă-n pahare de-aur,
eu însetez, ori beau - pe datorie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează