Te-aş picta, frumoasă toamnă,
într-o rochie de bal,
însă sufletul mă-ndeamnă
să-ţi pun haine de hamal
și-n dezmăţ de frunze moarte,
fără să-ţi cunoşti finalul,
să porţi cuferele sparte,
să acopere fundalul
pânzei ce imploră jertfa
verdelui ce-adânc zvâcneşte,
fluturând în vânt eşarfa
ce-n lumină şerpuieşte.
Te-aş picta ca pe-o fecioară
despletită de orgolii,
de pudori din lumi de ceară,
strâmbe, false, derizorii.
Însă nu mai am putere
să te simt ca altădată,
văd în tine doar durere
în culoare destrămată.
Şi nu pot în tuşe fine
să trasez ce-ţi mai lipseşte,
e atâta frig în mine,
parcă-n suflet viscoleşte.
Te-aş picta ca pe-o străină
ce mă bântuie de-o vreme
și-n privirea-i de rugină
văd sentinţe, anateme.
În absurdul fără capăt,
eu cerşesc lumina zilei
și-o aud ca pe un ţipăt
tot scurtând din firul milei.
Te-aş picta, frumoasă toamnă,
cum ai merita pictată,
dar tristeţea mă condamnă
să te las nevernisată.
(Poezie din volumul Sunt un alt anotimp)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează