Baladă, mergi să-l regăsești pe Zeu,
cu el te du doamnei înainte
și îngenuncherea mea și cântul meu,
stăpânul meu să i le spună-n minte.
Să mergi, baladă, așa închinată,
încât chiar fără soț, prin lumea toată,
să îndrăznești să te petreci,
dar dacă vrei ca sigură să fii,
găsește-l pe Amor în veci,
nu-i bine fără el să umbli către ea;
acea femeie care printre vii
i-e dat să te audă-așa,
e față de mine mâniată.
Cu tine el dacă nu se arată,
cu usurință te va rușina.
Prin dulce sunet când tu ești cu el,
începe cu-aceste cuvinte,
după ce vei culege mila ei:
„Doamnă, solie sunt în așa fel
celui ce mă trimite, și când vrei
binevoiește să-l asculți prin glasul meu.
Amor la frumusețea ta îi duce pasul,
și-i schimbă chipul după cum îi place:
deci dacă la alta să se uite îl făcu,
să-l înțelegi, dar inima-i încoace.
Doamnă, în duhul său ești numai tu
și te slujește în fiecare gând:
devreme fu al tău, nu rătăci nicicând."
Și dacă nu te crede, pe Amor
să-l ia la întrebãri, el ce mă știe:
iar la sfârșit, fă-i rugăciune vie,
să-mi poruncească printr-un crainic să mor;
și va vedea vasal ce se supune.
Spune-i celui ce-i cheie de milă întru toate,
mai înainte de-a sfârși îngenuncherea,
și el va ști să-mi facă iar dreptate:
„Pentru favoarea suavei mele rime,
rămâi aici cu ea; chibzuind spune
despre robul tău precum îți vine;
și dacă-l iartă pentru rugăciune,
un chip frumos fă să-i vestească pace."
Nobila mea baladă, când îți place,
mergi către ținta glorificată-n tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează