Oricărui nobil suflet iubitor
căruia-i vin cu spusa-mi înainte,
să-mi zică de aceasta, ce-are-n minte,
salut întru stăpânul său, Amor.
Deja trecuse ceasul trei din taina
vremii ce-i dată stelei lucitoare,
când fără veste Zeul îmi apare,
de el de-mi amintesc m-apucă spaima.
Voios părea Amor ținând în mână
inima-mi, iar în brate purta-n pânză
de-altar, dormind, doamna-mi înfășurată.
Și o trezi, din inima-mi ce-ngână
văpăi, cu frică o hrăni, ascunsă;
văzui că pleacă-n lacrimi deodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează