Cioara - George Topârceanu

Câmpul alb, ca un cearşaf,
până-n zări se desfăşoară...
sus pe-un stâlp de telegraf,
s-a oprit din zbor o cioară,

Nemișcată-n vârf de par
ca o acvilă pe-un soclu,
oacheșă ca un hornar
și macabră ca un cioclu;

Neagră ca un as de pică,
sub nemărginitul cer;
singuratică şi mică
cât o boabă de piper;

Gârbovă ca o feştilă
într-un cap de lumânare;
ca o mutră imobilă
de harap cu nasul mare,

Dar sinistră şi pârlită
de la coadă până-n plisc,
ca o pajură trăsnită
într-un vârf de obelisc;

Încrustată-n atmosferă
ca un ou de ciocolată;
amărâtă şi stingheră
ca o prună afumată;

Cu alura interlopă
ca un muzicant în frac,
cuvioasă ca un popă
și smolită ca un drac;

Demnă, ca un om celebru;
mistică şi fără chef
ca un basorelief
de pe-un monument funebru;

Incomodă-n soare, ca
un gunoi în ochi; nefastă
cacun chibiţ ce-ţi stă-n coastă
la un joc de bacara;

Suspendată ca o notă
pe un portativ gigant;
slută, ca o hotentotă
părăsită de amant.

Mică-n mijlocul naturii
ca un fir de praf de puşcă;
neagră cum e cerul gurii
la un câine care muşcă.

Cruntă ca o vînătaie
cauzată-n match de box;
ca un bulgăre de cox
care-a stat o noapte-n ploaie;

Resemnată, ca-n vitrină
o reclamă pentru vulg,
și uşoară ca un fulg
de funingine-n lumină;

Tristă ca un crep de doliu
în văzduhul diafan, -
ca un punct aerian
pe-al zăpezii alb orgoliu;

Stranie ca un ponos
al priveliştei de cretă;
solitară şi cochetă
ca un cuc de abanos;

Neagră ca o muscă-n lapte,
și fantastică-n contur,
ca un miez adânc de noapte
cu lumină împrejur;

Fină ca o acadea
de ţiţei topit la soare;
prinsă-n falduri de ninsoare
ca un fiong de catifea;

Ireală, ca un duh
cu penajul ei feeric, -
ca o cupă de-ntuneric
răsturnată în văzduh;

Gravă ca o rugăciune
și posomorâtă ca o
figurină de cărbune
cu nuanţe de cacao;

Tragică, ca o emblemă
a obştescului sfârşit;
sumbră ca o anatemă
aruncată-n infinit;

Mută-n liniştea câmpiei
ca un bloc de piatră arsă,
ca un ghem de beznă toarsă
din fuiorul veşniciei, -

Atârnând de bolta goală
ca un uger de catran
unde pruncii lui Satan
vin plângând, să sugă smoală;

Piază-rea, ca un blestem
azvârlit aşa-ntr-o doară
creatorului suprem, -
și banală... ca o cioară!